Dezvoltarea capacităţii de comunicare orală şi scrisă
la elevii din clasele primare
Plecând de la premisa că şcoala începutului de mileniu III face din comunicare o prioritate în educaţie, aceasta a devenit acum o instituţie unde se comunică prin toate mijloacele, se învaţă şi se realizează comunicarea la orice nivel şi prin diferite contexte sociale sau tematice. Astfel, scopul comunicării în şcoală nu se rezumă la reuşita şcolară, ci urmăreşte reuşita umană, în toate condiţiile şi în toate momentele vieţii.
Comunicarea este definită ca fiind procesul de transmitere a unui mesaj de către emiţător către un receptor. Aşadar, în orice proces de comunicare există câţiva factori, fără de care aceasta nu s-ar realiza :
· Emiţătorul – cel care vorbeşte sau transmite un mesaj ,
· Receptorul – cel care primeşte mesajul, destinatarul acestuia ;
· Mesajul – secvenţa de semnale pe care emiţătorul o transmite către receptor .
Într-un act de comunicare pot exista mai mulţi emiţători şi mai mulţi receptori. De cele mai multe ori, participanţii la un act de comunicare sunt, în acelaşi timp, emiţători şi receptori. Mesajul transmis trebuie construit din elemente cunoscute deopotrivă de emiţător şi de receptor. Aceste elemente sunt organizate într-un cod şi pot aparţine unei limbi în forma sa vorbită sau scrisă, unui ansamblu de gesturi sau de expresii ale feţei. Dacă emiţătorul şi receptorul nu au un cod comun, mesajul nu poate fi înţeles.
De asemenea, în comunicare un rol foarte important îl are contextul. El desemnează ansamblul factorilor care afectează semnificaţia enunţurilor transmise. Prin procesul de comunicare se urmăresc întotdeauna patru scopuri principale : * să fim receptivi ( auziţi sau citiţi ) ;
* să fim înţeleşi ;
* să fim acceptaţi ;
* să provocăm o reacţie ( o schimbare de comportament sau de atitudine ) . Atunci când nu am reuşit să atingem niciunul dintre aceste obiective, înseamnă că am greşit în procesul de comunicare.
În comunicarea / învăţarea de tip şcolar, capacitatea de influenţă a învăţătorului / institutorului este net superioară . Când educatorul şi elevul ştiu să comunice, procesul de comunicare se va desfăşura în profitul amândurora. Câştigul va fi, în acest caz fericit, dublu- realizarea scopurilor şi creşterea satisfacţiei personale şi impersonale.
Strategiile comunicării ocupă un loc aparte între strategiile de adaptare a copiilor la cerinţele şi exigenţele şcolii / societăţii. În şcoală elevii trebuie să fie ajutaţi să constate că sunt foarte importante acţiunile lor şi formele verbale ale exprimării. În clasele I –IV formele verbale încep să facă obiectul celor mai multe din preocupările şcolarilor : învăţarea cititului, scrisului, învăţarea modalităţilor de exprimare.
Învăţătorul / institutorul trebuie să manifeste un interes consecvent pentru dezvoltarea competenţei comunicative a elevului, competenţă ce nu se rezumă la a construi enunţuri corecte din punct de vedere lingvistic şi gramatical – abilitate necesară într-un act de comunicare. Vorbirea trebuie să ofere bucuria de a trăi prin împliniri estetice, morale, sociale, spirituale. Ea este o artă care-şi lasă cucerite teritoriile numai prin strădanii susţinute şi sistematice.
La debutul şcolarităţii se recomandă o evaluare a capacităţii de comunicare a elevului, capacitate pe care şcoala are menirea de a o împlini, de a o îmbogăţi pe măsura asimilării noilor mijloace de expresie şi a multiplicării contactelor sociale şi şcolare ale copilului. Repertoriul comunicativ al elevului din clasele primare ar trebui să cuprindă comportamente care să-i permită :
· să-şi exprime gândurile în propoziţii corecte şi clare ;
· să-şi extindă treptat aria de cunoaştere, recurgând la structuri propoziţionale din ce în ce mai complexe ;
· să decodifice cu uşurinţă înţelesul mesajelor obişnuite care îi sunt adresate;
· să asculte bine un mesaj pentru a-l recepţiona crespunzător ;
· să stabilească relaţii cu alţi copii, fără teamă şi fără ezitare ;
· să manifeste îngăduinţă faţă de modalităţile de exprimare ale celorlalţi ;
· să-şi folosească în mod adecvat şi să-şi dozeze calităţile vocale pentru a obţine ceea ce doreşte de la ceilalţi ;
· să utilizeze limbajul gestual şi pe cel plastic pentru a-şi exprima modul propriu de a percepe şi de a înţelege lumea ;
· să folosească întreaga gamă a repertoriilor unei comunicări complete şi complexe ;
· să-şi dezvolte atitudinile comunicative corespunzătoare .
În acest scop, învăţătorul trebuie să-l ajute pe elev să achiziţioneze informaţiile, cunoştinţele fundamentale despre comunicare, să-şi însuşească logic elementele de construcţie a comunicării, să conştientizeze necesitatea acesteia, responsabilitatea faţă de cuvântul rostit şi faţă de mijloacele nonverbale utilizate. Copilul trebuie să înţeleagă neajunsurile, dar şi bucuriile comunicării umane, să depăşească şi chiar să elimine blocajele psihologice şi psihosociale ce ar putea influenţa asupra dialogului cu învăţătorul sau cu colegii.
În viziunea promovată de noul curriculum, limba şi literatura română trebuie predată – învăţată în mod integrat, fără divizare pe discipline ( citire / lectură, scriere, comunicare ), deoarece elementele subdisciplinelor se reunesc în fiecare lecţie pentru realizarea obiectivelor de referinţă, la nivelul fiecărei clase şi a obiectivelor cadru, la nivelul ciclului primar.
Programa de limba şi literatura română dă libertate de acţiune învăţătorului, care poate valorifica textele incluse în manuale atât pentru formarea deprinderilor de citire şi scriere, cât şi pentru formarea de capacităţii specifice comunicării în situaţii concrete. Noul curriculum pentru învăţământul primar a reechilibrat ponderea acordată exprimării orale faţă de cea scrisă, precum şi ponderea acordată proceselor de producere a unor mesaje proprii, faţă de cele de receptare a unor mesaje date.
În şcoală elevii nu trebuie să răspundă doar la întrebări, ci să înveţe să iniţieze o conversaţie, să-şi exprime punctele de vedere, să se implice în rezolvarea de probleme, să-şi argumenteze ideile şi atitudinile, să exerseze convenţiile unor comunicări civilizate şi să interiorizeze valoarea comunicării.
Formarea la elevi a capacităţii de comunicare presupune abordarea funcţională şi aplicativă a elementelor de construcţie a comunicării, achiziţionarea cunoştinţelor fundamentale despre comunicare, exersarea acesteia pe un fond motivaţional şi afectiv optim. În acest proces, învăţătorul trebuie să facă dovada competenţei sale comunicative. Exprimarea sa trebuie să fie întotdeauna corectă, clară, simulativă, încurajatoare. Nicodată nu trebuie să fie inhibatoare, jignitoare, supărătoare, iritantă, încărcată de reproşuri.Învăţătorul trebuie să fie artizanul unor situaţii de învăţare cât mai variate şi cât mai actuale din perspectiva nevoilor de viaţă ale copiilor.
Ori de câte ori are loc transmiterea unor informaţii ( privind evenimente, idei, atitudini, gânduri, stări, opinii ) se creează o situaţie de comunicare. Prin aceste situaţii de comunicare, învăţătorul îi pune pe elevi în situaţii practice, mai mult sau mai puţin familiare, pentru ca treptat aceştia să cunoască şi să respecte regulile fără de care mesajul transmis nu produce efectele dorite. Totul depinde de cel care conduce lecţia. Ea poate fi plictisitoare sau grea, dacă nu este bine organizată, nu are obiective clare, nu se realizează în forme variate şi atrăgătoare.
Pentru a îmbunătăţi exprimarea orală şi scrisă a elevilor, învăţătorul trebuie să-şi manifeste creativitatea în construirea de contexte de comunicare prin :
· crearea ocaziilor de comunicare independentă, în grup şi cu întreaga clasă;
· reducerea intervenţiilor proprii pentru a încuraja interacţiunea elevilor ;
· stimularea participării la jocurile de rol sau dramatizări ;
· oferirea de opţiuni copiilor pentru a le câştiga interesul ;
· încurajarea elevilor de a pune întrebări şi ajutarea lor pentru a găsi singuri răspunsul ;
· încurajarea şcolarilor ca să discute între ei, să se ajute schimbând diverse informaţii ;
· formarea unor echipe flexibile, a căror componenţă se schimbă frecvent ;
· notarea informaţiilor despre modul în care gândeşte şi vorbeşte fiecare ;
· dezvoltarea unor tehnici şi strategii proprii de comunicare cu elevii ;
· stimularea elevilor de a împărtăşi, de a reflecta şi discuta despre experienţele lor de învăţare.
Situaţiile de comunicare create de învăţător pe parcursul demersului didactic trebuie să fie relevante pentru viaţa zilnică a copiilor, să fie veridice, nuanţate, convingătoare, eficiente. Ele trebuie să se desfăşoare în acord cu toate regulile unei comunicări civilizate, să valorifice experienţa de viaţă a copiilor, să solitice independenţa de gândire şi de exprimare. În aceste situaţii se exersează deprinderile de a discuta, de a povesti, de a descrie şi a rezuma, de a prezenta şi argumenta, de a analiza şi raporta. Învăţătorul utilizează metode şi resurse cât mai variate, facilitează explorarea tehnologiei ce ţine de comunicare : casete video, benzi audio, televizoare, calculatoare etc.
Pentru a favoriza exersarea unor acte de vorbire prevăzute în programa şcolară şi întâlnite de elevi în viaţa cotidiană, învăţătorul utilizează materialele aflate în dotarea şcolii, dar şi materialele realizate de el :
· jetoane cu imagini ;
· jetoane cu silabe sau cuvinte decupate ;
· fotografii, ilustraţii din reviste, ziare ;
· benzi desenate ;
· tablouri şi planşe sugerând diferite teme de discuţie ;
· colaje realizate de elevi pe diverse teme ;
· diapozitive, discuri, benzi audio, casete video etc.
Asemenea instrumente ajutătoare pot fi folosite cu succes în scopul cultivării capacităţii de exprimare orală şi scrisă. Realitatea confirmă că prin metodele bazate pe acţiune, prin folosirea unei game largi de mijloace didactice, prin joc şi exerciţiu, învăţătorul poate asigura o mare varietate de experienţe de comunicare.
Pentru formarea comportamentului de ascultător ( receptor ) / vorbitor (emiţător ), se poate recurge la diferite exerciţii :
· exerciţii de identificare a ascultătorului, a vorbitorului şi a informaţiei transmise / receptate ;
· exerciţii de ascultare şi de probare a înţelegerii mesajului ascultat ;
· exerciţii de selectare a enunţurilor corecte / incorecte din exprimarea orală;
· exerciţii de stabilire a sensului unui cuvânt prin raportare la context ;
· exerciţii de oferire a unor informaţii despre identitatea membrilor de familie ;
· exerciţii de oferire a unor informaţii despre forma şi despre utilitatea anumitor obiecte ;
· exerciţii de exprimare a acordului sau a dezacordului în legătură cu un fapt ;
· exerciţii de dialog : învăţător – elev, elev - elev, elev - elevi ;
· exerciţii de sesizare a formulelor de iniţiere a dialogului ;
· exerciţii de ordonare temporală a secvenţelor unui mesaj oral ;
· exerciţii de comunicare prin mimică şi gesturi ;
· exerciţii de sesizare a corespondenţei elementelor verbale cu cele nonverbale ;
· formulare de întrebări pentru stabilirea raporturilor logice ( din ce cauză ; cu ce condiţie );
· exerciţii de eliminare a unor cauze care împiedică înţelegerea mesajului (vocea scăzută, rostirea incorectă, neatenţia, auzul slab ; zgomotele etc. ) ;
· exerciţii de formare a deprinderii de a povesti / de a descrie ;
· exerciţii pentru formarea deprinderii de a discuta pe o temă dată ;
· alcătuirea unor texte scurte pe baza unui şir de ilustraţii sau de benzi desenate ;
· exerciţii de integrare a achiziţiilor lexicale noi în enunţuri proprii ;
· exerciţii de trecere de la vorbirea directă la vorbirea indirectă ;
· jocuri de sinonimie, de antonimie, de paronimie ( fără terminologia lexicală ) ;
· exerciţii de simulare a unor situaţii de comunicare etc.
Integrarea limbii în actul comunicării implică abordarea ei din perspectiva tuturor elementelor acestui act. Limba este concretizată în mesaje create de emiţători şi interpretate de către receptori. Limba română este principalul mijloc de comunicare şi de informare ce îşi aduce contribuţia la dezvoltarea gândirii şi la modelarea sentimentelor, asigurând şcolarului mic suportul evoluţiei intelectuale, precum şi posibilitatea integrării în viaţa socială.
Comunicarea orală se bazează pe dialog care cuprinde atât elementul de adresare, cât şi pe acela de răspuns la replică. În clasele primare se urmăreşte formarea capacităţii de comunicare prin dialog, observare, pronunţare, interpretare de rol, povestire, memorare, alcătuire de mesaje, ordonare, recunoaştere şi completare.
Desfăşurarea jocurilor de rol constituie un procedeu important de încurajare a capacităţii de comunicare reciprocă a elevilor. Jocul de rol nu este un antrenament pentru actorie, ci unul de participare activă în comunicare. Prin el se dezvoltă abilitatea de a descrie, de a caracteriza, de a exprima propria opinie, de a rezuma, de a interpreta.
Educaţia pentru comunicare trebuie să includă sarcina de a-i învăţa pe copii să folosească întreaga gamă a repertoriilor unei comunicări complete şi complexe prin însuşirea stilului oral, de exprimare prin arta conversaţiei, de activare la dialog, de ascultare a interlocutorilor.
Comunicarea se mai realizează prin descifrarea limbajului vizual convenţional, discutarea albumelor cu imagini, a unor hărţi cu funcţii didactice, prin vizitarea unor expoziţii şi comentarea impresiilor, prin încurajarea redării şi interpretării informaţiilor culese din mediile vizuale şi audiovizuale ale mass-media. Comunicarea ca exerciţiu didactic apropie formarea elevilor în şcoală de conduita lor publică şi socială, de exersarea unor situaţii previzibile sau imprevizibile pe care le oferă viaţa .
Asigurarea unei comunicări clare, corecte, nuanţate şi cursive constituie una din premisele ce garantează progresul intelectual al elevilor. Ei simt mereu setea de impresii, manifestă o deosebită curiozitate de cunoaştere, simt nevoia de a se bucura împreună cu alţi colegi . Încurajările pe care le primesc, rezultatele pozitive pe care le dobândesc le afectează comportamentul şi le sporesc încrederea în forţele proprii . În acest fel, comunicarea devine o activitate cooperantă în care elevii se implică în formarea lor intelectuală. Rolul învăţătorului este de a crea un ambiant plăcut, un tonus afectiv sporit, spre a le dezvolta interesul şi dragostea pentru învăţătură.
Învăţătorul încearcă să creeze elevilor săi emoţii şi sentimente pozitive prin organizarea unor demersuri didactice atractive, prin folosirea unor strategii activ- participative, care să-i stimuleze în actul comunicării. Cuvântul dă sentimentul curajului de a-şi exprima ideile, oferă posibilitatea de a înţelege splendoarea imaginilor lumii înconjurătoare, de a căuta răspunsuri în multitudinea de cunoştinţe pe care le deţine fiecare.
Manifestând creativitatea în situaţiile de comunicare, învăţătorul determină avântul libertăţii şi imaginaţiei copiilor, realizează echilibrul între preocupările sale pentru formarea gândirii logice, raţionale şi flexibile, fluide şi creatoare a elevilor şi dorinţa de a dezvolta exprimărea lor corectă, orală şi scrisă. Munca susţinută şi responsabilă, inventivitatea şi stilul de comunicare a dascălului cu micul şcolar sunt încununate de succes, dacă măiestria pedagogică în proiectarea lecţiilor respectă cu rigurozitate cerinţele unui învăţământ modern .
ÎNV. ENEA NICULINA
Şcoala cu cls. I – VIII Nr. 4 Moineşti,
Judeţul Bacău
BIBLIOGRAFIE :
· „Didactica limbii şi literaturii române pentru învăţământul primar”, de Estera Nicolescu – Editura „Egal”, Bacău, 2003
· „Ghid metodologic pentru aplicarea programelor de Limba şi literatura română” – Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Consiliul Naţional pentru Curriculum – 2002
· „Rolul imaginii în comunicare”- culegere de materiale metodice
Autori : Eugen Teirău, Viorica Hereş, Ruxandra Popescu, Eleonora Edu
Editura „EUGTEI”, 2005
