AFINUL
Afinul este un arbust mic,cu ramuri anguloase. Frunzele sunt ovate, denticulate, verzi pe ambele fete.Florile sunt verzui rosietice, dispuse cate 1-2 la subtioara frunzelor. Infloreste in mai-iunie. Fructul este o baca albastra cu suc violaceu.
Creste in regiuni montane, in paduri de conifere, pasuni, pe stanci, pe soluri silicoase, pana la 2500 m altitudine.
BUSUIOCUL
Basilici herba - formata din tulpini si ramuri tinere acoperite cu frunze de culoare verde, terminate cu sau fara inflorescente; florile au corola alba sau alburie - roz cu tubul scurt, bilabiata. Mirosul este placut aromat, caracteristic, gustul aromat specific.
BRUSTURELE
Brusturele creste pe malui de riuri si piraie, in santuri si liziere. Se mai numeste si broscalan, brustur, buedea-ciumei, captalan, clococean, gula-de-balta, lipan, podval-mare, smintinica. Este sensibil mai mare decit podbalul galben, din a carui familie face parte. Frunzele sale devin mari cit palaria, sunt usor dintate si acoperita cu un puf gri de partea inferioara. Florile, in nuante de la alb murdar pina la un roz pal, au forma unor cosulete si sunt dispuse des pe portiunea superioara a tulpinii. Radacinile care au o actiune antitermica si au fost foarte cautate in timpul epidemiilor de ciuma, se culeg inca inainte de inflorire.
CATINA
Fructus Hippophae -.in stare proaspata se recolteaza fructele intregi, nepatate, de forma globuloasa, izolate sau in grupuri de 2-3, de culoare galbena-portocalie. Mirosul slab, caracteristic, gust acrisor, slab amarui
CHIMIONUL
Carvi fructus – fructe ovoide – oblongi, usor arcuite, formate din doua achene prinse pe un carpofor bifidat. Au 3-7 mm lungime, 1-1,5 mm grosime, de culoare cenusie-bruna, fiecare achena avand cate 5 coaste bine distincte, echidistante, mai deschise la culoare. Culoarea achenelor este cenusie-bruna. Mirosul caracteristic, puternic aromat, gustul intepator, amarui. Fructele conţin 3-7% ulei volatil format din 50-60% carvona, 30% limonen, dehidrocarvona, dihidrocarveol, 10-20% lipide, 20% substante albuminoide, 5-6% substante minerale, amidon, glucide, rezine, tanoizi etc.
CIMBRUL
Numit si buruiana-de-balsam, cimbrusor, cimbru-de-cimp, cimbru-salbatic, iarba-cucului, lamiita, sarpun, tamiita, timian, cimbru creste pe pasune insorite, pe povirnisuri si pe liziere inguste si prefera musuroiul mic de furnici de pe cimpii. Are nevoie de mult cladura si mult soare; de aceea ii plac suprafetele pietroase si pasunile alpine unde caldura pamintului radiaza in mod special. In arsita soarelui amezii, din pernitele florilor violete se revarsa un parfum foarte aromat care atrage insecte si albine. Au o mireasma cu totul aparte.
Cimbrul a venit la noi in secolul al XI-lea din tarile mediteraneene, iar speciile cultivate si iarasi salbatice se gasesc in gradinile noastre mai cu seama cu cimbru-de-gradina (Thymus vulgaris), numit si cimbru, cimbrisor, cimbru-mirositor, iarba-cucului, lamiita. Aceasta, spre deosebire de cimbrul-de-cimp, ajunge pina la o inaltime de 50 de centimetri. Ambele au acelasi efect curativ.
Cimbru este renumit inca din antichitate. Traditia spune: „Cimbru este mai ales repezit, infierbintat si aprins.
CINCI DEGETE
Planta ierboasa, taratoare, perena, are frunze digitiforme, compuse din cinci foliole sesile. Florile sunt galbene. Infloreste in mai-august.
Creste salbatica, prin locuri umede.
CIUBOTICA CUCULUI
Florile galben – aurii ale acestei specii de ciubotica-cucului raspindesc o mireasma placuta, asemanatoare merii si formeaza o umbrela dispusa pe o tulpina inalta de 10-20 de centimetri, care se ridica din centrul unei reozete. Aceasta varietate se mai numeste si aglica, anghelina, calce, cinci-foi, cizma-cucului, talpa-gastei, tita-caprei, tita-oii, urechita -ursului. Ea creste cu precadere pe cimpiile din zonele deluroase si prealpine. Foarte raspindita Primula eliator, cunoscuta tot sub numele de ciubotica-cucului, dar si de aglici, agrisel sau tita-vacii, creste pe mai toate cimpiile, la margini de paduri si sub tufisuri se poarta pe tulpina inalta o umbrela florala de un galben deschis, ce un parfum slab.
COADA CALULUI
Este o planta perena, erbacee, lipsita de frunze, cu doua feluri de tulpini. Primavara se dezvolta tulpinile simple, brune, fertile (poarta in varf spice cu spori), inalte de 40 cm. Indata dupa fructificare, aceste tulpini fertile putrezesc si in locul lor apar tulpini sterile de 60 cm, mai subtiri, verzi, mult ramificate, avand ramurile laterale dispuse in verticile. Tulpinile sterile apar la inceputul verii. In jurul nodurilor, tulpinile sterile au frunzulite solzoase, brune, in forma de guleras si niste ramurele aciculare (ca frunzele de pin). Aceste ramurele sunt mai lungi la baza tulpinii si mai scurte spre varful ei, dar nu sunt mai lungi decat distanta dintre noduri, ceea ce face planta in intregime sa aiba infatisarea unui con. In pamant, are un rizom ce creste oblic, purtand la noduri radacini subtiri, precum niste tubercule.
Fanete, campuri, ogoare lutoase si umede, maluri cu tufisuri. Cele care cresc pe soluri pur argiloase au cele mai bune calitati curative. In functie de loc, planta are un continut de 3 pana la 16% acid salicilic, care o face atat de pretioasa. Planta care creste pe terenurile fertilizate chimic nu trebuie utilizata. Coada-calului cu ramurile cele mai fine - Coada-calului-de-padure, Equisetum sylvaticum, care creste pe marginile padurilor si crangurilor, are, de asemenea, proprietati medicinale.
COADA SORICELUILUI
Alte denumri: alunele, braditel, ciuresica, crestatea, crivalnic, garva, iarba-oilor, iarba- stranutatoare, prisnel, rotatele-albe, sorocina. Coada-soricelului este o planta medicinala careia nu putem sa nu-i rezervam un loc in viata noastra. Desi ea constituie sprijinul nostru de baza in unele maladii grave, este considerata in primul rind o planta de leac pentru femei. Ea creste in cantitati mari pe cimpii si durmuri inguste de tara, pe la margini de paduri si de lanuri de cereale. Folrile sunt albe sau trandafirii si au in soare un parfum aromatic, acrisor. Florile trebui culese in soare puternic, caci atunci creste continutul in uleiuri volatile si deci forta lecuitoare.
CODITE DE CIRESE
Se prezinta sub forma de fragmente subtiri , de 0,5-1 mm, si lungi de 4-5 cm. Sunt cilindrice, insa la cele doua capete se largesc circular. Culoarea este brun –verzuie, frecvent brun roscate. Mirosul este slab caracteristic, iar gustul amarui si astringent.
CRETISOARA
Cunoscuta in limbajul popular si ca brumarie, cretarel, faina-de-in, palasca, pleasca, raturjir, umbra-muntelui, umbrarul-doamnei, cretisoara creste mai ales la margini de paduri si drumuri, povirnisuri si cimpii umede din zone mai inalte si muntoase. Planta are frunze semicirculare, cu 7-9 lobi, o tulpina tare care nu este foarte inalta si flori galbaen-verzui fara stralucire, ce pot fi vazute din aprilie pina in iunie si chiar mai tirziu. De ziua Trupului Domnului (Joia Verde – sarbatoarea a bisericii catolice, n. tr. ) se implestesc in anumte regiuni cornite din ea, pentru a impodobii fruntea Mintuitorului, acasa, in coltul icoanelor. Frunzele crestisoarei stau uneori culcate la sol, iar dimineata se vede in mijlocul lor o picatura de roua, stralucind o perla. La inaltimi de peste 1000 metri gasim o varietate a crestisoarei care are partea inferioara a frunzelor de o stralucire argintie, si care infloreste atit pe teren calcaros, cit si pe cel de roca primara. In timpul infloririi, planta este culeasa in intregime, iar mi tarziu numai frunzele; plantele sunt lasata apoi sa se usuce in pod.
FRUNZA DE NUC
Juglandis folium - foliole, oblong ovate, acute sau scurt acuminate, cu marginea intreaga, formeaza frunze imparipenat compuse, cu 5-9 foliole. Sunt glabre pe fata superioara prezentand pe fata inferioara, la jonctiunea nervurilor, peri tectori si glandulari. Lungimea foliolelor este de 6-15 cm, latimea de 3-8 cm, culoare verde inchis pe fata superioara, mai deschise pe partea inferioara, cu tendinta de brunificare in timp. Gust astringent si amarui, este usor aromat caracteristic.
