luni, 21 iulie 2008

Clima

Clima este efectul pe termen lung al radiatiei solare asupra suprafetei variate si asupra atmosferei Pamantului, care se manifesta prin schimbari ale factorilor atmnosferici in timp ce acesta se roteste.Cel mai bine poate fi inteleasa ca media schimbarilor de temperatura anuale combinata cu media precipitatiilor dintr-o anumita zona geografica.

Uscatul si marea fiind foarte diferite, reactioneaza diferit cu atmosfera terestra, unde masele de aer circula permanent.

Variatiile zilnice ale factorilor meteorologici dintr-o anumita zona geografica constituie VREMEA, in timp ce CLIMA este sinteza pe termen lung a acestora.Vremea este determinata de valorile factorilor meteorologici: temperatura, umididatea aerului, directia si viteza vantului, presiunea atmosferica, turbulenta aerului, cantitatea si felul precipitatiilor.

Acesti factori se masoara cu instrumente specifice - termometre, barometre, hidrometre, giruete s.a. Valorile masurate pe perioade lungi de timp (ani sau decenii) prelucrate statistic ne dau informatii despre clima unei regiuni.

Climatul reprezinta ansamblul caracteristicilor elementelor climatice ale unui anumit teritoriu, bine precizat, caracterizate printr-o anumita omogenitate si specificitate.

Cuvantul CLIMA vine din limba greaca, unde klima inseamna inclinatia soarelui. Clima este influentata in principal de radiatia solara si variatiile sale anuale, de latitudine, dar si de structura complexa a atmosferei, de altitudine, de apropierea de ocean sau de mare, de formele de relief (mai ales muntii si dealurile).

Clima are efecte profunde asupra tuturor formelor de viata de pe Pamant, microorganisme, plante, insecte, animale, pasari si oameni. Activitatea oamenilor poate afecta clima prin:modificarea scoartei terestretaierea padurilor secarea lacurilor, baltilor si mlastinilorpoluarea industriala.

Cele mai periculoase modificari climaterice produse de om sunt cele datorate poluarii industriale in atmosfera cu bioxid de carbon si cu freon.

Poluarea cu bioxid de carbon in cantitati foarte mari produce efectul de sera, adica incalzirea excesiva a atmosferei, iar poluarea cu freon afecteaza stratul protector de ozon din paturile inalte ale atmosferei care ne apara de radiatiile ultraviolete.